Star

Randi

Cea mai buna autobiografie si-o face Randi insusi: "M-am nascut pe data de 23 mai 1983 in Pitesti. Cand eram mic am fost foarte simpatic, aveam insa momente in care manifestam o seriozitate care ii facea pe parintii mei sa se intrebe daca nu cumva sunt copil precoce dar din pacate n-am avut norocul asta.
Tin minte ca iubeam atat de mult muzica si dansul incat ajunsesem sa imit foarte bine cantaretii care erau in voga atunci... se pare ca singura care era constienta de talentul meu, era bunica.
Mama ma incuraja mereu in ceea ce priveste solistica, pianistica. De foarte multe ori, mic si cu chef de joaca fiind, vroiam sa ma las de pian si plangeam ore in sir ca sa o impresionez pe mama, noroc ca am avut niste parinti greu de impresionat.
Tin mainte ca, odata, m-am imbolnavit de oreion si trebuind sa stau in casa, singurul mod in care imi alungam plictiseala era imbracandu-ma in hainele mele cele mai bune si dansand pana picam jos de oboseala, bineinteles in fata oglinzii cu un creion in mana, in loc de microfon. In felul asta boala s-a agravat insa si pasiunea mea pentru ceea ce reprezinta azi " show biz ".
In fine, ca orice pasiune care nu e sustinuta, s-a cam pierdut intre dorinta mamei mele de a ajunge un mare pianist si noile mele pasiuni: sportul si distractia.
Pacat... cred ca daca as fi trait in America, as fi fost cu totul pe alta treapata acum, ma rog...neajunsurile vietii.
In scoala generala am fost un elev relativ cuminte, bun la invatatura si iubit de profesori ..spun asta pentru ca, cu ceilalti am avut lupte grele. Am fost si sunt un om care nu suporta nedreptatile, de la orcine ar veni, si atunci cand eu sau altcineva din clasa eram persecutati, ghici cine se ridica in picioare si protesta? Ropcea Andrei, copilul a doi profesori respectati in acea institutie, un copil despre care multi spuneau ca-l caracterizeaza expresia "branza buna in burduf de caine".
Timpul trece repede.... Asa a trecut si scoala generala care nu mi-a lasat amintiri pregnante si nici foarte multi prieteni. La liceul de muzica am intrat cu media cea mai mare, devenind pentru scurt timp insa, mandria parintilor si bunicilor.
In liceu am avut multe incercari de a ma lansa, cum se spune, pe taraba muzicala, nu piata ci taraba, tin sa subliniez, si bineteles ca, traind la provincie, cum spuneti voi bucurestenii, toate incercarile s-au terminat dezolant.
Printre colegii mei de trupa s-au numarat si domnul Andrei Maria, actuala vedeta, Robert Dulica si Valente, toti prieteni de suflet.
Liceul la fel ca generala nu mi-a lasat amintiri pe care merita sa le povestesti la batranete, insa in perioada liceului am gasit catva prieteni care au ramas si vor ramane in sufletul meu.
Bacul l-am luat relativ usor, si sa nu se insinueze ca unul din motive a fost faptul ca parintii mei sunt profesori, pentru ca ar fi o aberatie. Am invatat foarte multe, poate si pentru ca imi place senzatia de siguranta, mai ales cand e vorba de o treapa asa de importanta si grea J
In clasa a - 12 a am avut o prima relatie serioasa ... nu foarte lunga insa frumoasa, cu o eleva de-a tatalui meu. Nu stiu de ce n-am despartit ... probabil ca sta in firea adolescentilor sa se plictiseasca repede.
In fine a avenit vara si examenul de intrare la Conservator era tocmai in septembrie. Ce bucurie pe capul meu sa aud ca in cele 3 luni care trebuiau sa fie distractive eu eram nevoit sa invat la temperaturi ridicate.... Si au inceput meditatiile la Bucuresti... oricum a fost aproape un miracol ca am luat la Conservator la sectia la care am dat, pentru ca m-am pregatit foarte putin si fiind foarte putine locuri (15), nu prea se gandea nimeni ca e un lucru sigur intrarea mea la Conservator.
Si neasteptatul s-a intamplat, am intrat si la facultate ... bucurie mare, multe zile de petreceri.

Galerie foto Randi