Yoon a cantat „Boundaries” pentru prima data live la The Mission Dance Weekend iar pe 23 octombrie single-ul a avut premiera pe Radio Guerrilla. „E o premiera si pentru noi. Spre exemplu, este prima piesa pe care o pregatim si in varianta acustica”, a afirmat Ionut.
„Boundaries” este prima piesa semnata Yoon cu vocea lui Ionut Moraru si a fost compusa in colaborare cu chitaristul trupei, Matei Teposu.“Am lucrat cu multa placere si speram ca atmosfera pozitiva pe care am creat-o in studio va fi transmisa si ascultatorilor. „Asa a fost la inregistrari.
Single-ul va fi sustinut si de un videoclip, a carui lansare urmeaza a fi anuntata pe pagina lor de facebook si care va fi realizat de catre Alina Negoita si Ioana Mischie, echipa din spatele videoclipului piesei „The Mirror Can’t Hear You”.
„Boundaries” poate fi cumparat de pe www.yoonmusic.com, alaturi de alte piese proprii. Yoon este duo-ul autohton format de Ionut Moraru si Victor Mihailescu. Au atras atentia publicului la concertul din deschiderea trupei Apparat, din Bucuresti. Formula completa de live include chitara, bas, pian, keyboard, tobe, percutii, sampler si clarinet.










