Cum își sporesc imunitatea vedetele?

0

Ȋntr-un interviu recent acordat, Halle Berry a declarat că este adepta metodelor naturiste pentru a-și spori imunitatea, motiv pentru care consumă zilnic miere cu usturoi sub formă de tablete, deoarece în felul acesta evită mirosul mai puțin plăcut cu care rămâi câteva ore după ce consumi această plantă.

Sistemul imunitar este solicitat în permanență, dar uneori nu funcționează eficient și ne îmbolnăvim. Tocmai de aceea este important să îi acorzi atenția meritată și să-l sprijini în lupta împotriva germenilor și a bacteriilor. Consumat timp de 7 zile pe stomacul gol, în combinație cu mierea naturală de albine, usturoiul ajută sistemul imunitar și nu numai. Conține vitamine și minerale: A, B1, B2, C, fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu. Datorită faptului că are un conținut mare de alicină, are efect antibiotic, de aceea este recomandat inclusiv în starea de convalescență. Pe langă gustul lui unic, usturoiul are un succes briliant în tratarea a numeroase afecțiuni, mai ales când este folosit în formă crudă.

Pentru a te folosi la maximum de minunile pe care le face usturoiul în combinație cu mierea de albine trebuie să tai fin 2-3 caței de usturoi și să îi amesteci cu o lingură de miere. Ia acest remediu puternic în fiecare zi pentru a experimenta o energie incredibilă, dar și o sănătate de nivel înalt.

Nu te lăsa păcălit de mirosul puternic al usturoiului și nu evita să-l consumi cât mai des cu putință. Combinația dintre miere și usturoi este considerată un remediu cu efecte benefice asupra întregului organism. Ȋntotdeauna folosiți-l crud, deoarece căldura descentralizează alicina, ingredientul activ din usturoi.

Sursa foto:www.ayurvedaupay.com